După Nono a trebuit să dezinfectez casa în întregime și să aștept cîteva săptămîni bune să moară virusul. Am scăpat de părul de pisică de pe haine, iar casa, după foarte mult timp, sclipea de curățenie acum că toate lucrurile stăteau la locul lor.
Dar resimțeam un gol, o absență de neînlocuit.
Urmăream postările de pe diverse de grupuri de pe Facebook și număram zilele. După șase săptămîni, mi-a sărit în ochi un anunț despre un motănel mărișor, cu mai puține șanse de a-și găsi o familie. M-am îndrăgostit fulgerător, am sunat imediat și peste o oră am ajuns acasă cu o ființă delicată, speriată și bolnăvioară: Sașa.
Două zile a stat ascuns pe sub pat și l-am cam chinuit cu niște pastile pentru bronșită pe care nu voia nicicum să le înghită. După ce a căpătat încredere, s-a dovedit un pisoi liniștit, dulce, mătăsos și jucăuș. Nu zgîrie, nu mușcă, nu atacă. Nu vine niciodată în brațe, nu stă la pupat, dar adoră compania noastră, bea doar apă plată, se joacă mult cu o minge, un șoricel și un maimuțoi de pluș, pe lângă toate cutiile de care e fascinat, gențile, cutiile de șervețele sau sulurile de hîrtie igienică pe care le înșira prin toată casa, pînă când ne-am prins noi și am reușit să le schimbăm locul, salvând și cîteva pahare. Doar canapeaua, scaunele și așternuturile sunt grav afectate, dar asta-i viața.
E foarte curat, rotund, caută mîngîiere și toarce imediat ce-l atingi. Stă răbdător la periat, întorcîndu-se de pe o parte pe alta de plăcere. Are locurile lui preferate, dintre care, de departe, scaunul de birou sau imprimanta. Face quality audit și îi place să mă ajute, își dorește să scrie și el mailuri, sau măcar să le trimită.
Cum spuneam, un motănel prietenos, gentil, o ființă gingașă, caldă, care iubește căldura și confortul căminului pe care i-l oferim. Dimineața abordarea lui are mai mult succes decât alarma, zgîndărindu-mă cu gheruțele – nu zgîrie, doar enervează – pînă se asigură că mă ridic din pat și primește mîncare din cutia lui. Pentru că are peste șase kilograme, am implementat o dietă pe care a trebuit s-o accepte. Altfel, avea un fel de cortină la burtică. Acum e mai activ 🙂
Eu sunt o persoană foarte activă. Îmi epuizez răbdarea la serviciu; cu cei de acasă nu e atît de simplu. De asta am nevoie ca în momentele de respiro să am alături o ființă care să mă calmeze. Iar Sașa e expert la asta, pentru că observ ritmul monoton al mîinii mele atunci când îl mîngîie. Conviețuim în tihnă, zîmbete, jocuri și armonie. Cred că îl calmează și pe Gabriel care e mai tănculeț, așa. Oricum, ne învață pe toți să fim mai delicați, mai atenți și mai generoși și ne bucurăm toți cinci de seara în familie, cînd îl răsfățăm, iar el tronează misterios, conștient de puterea lui asupra noastră.
Sașa știe să dăruiască mult mai mult decât am fi crezut. Și va continua să o facă, mult, mult timp.
Vitralii pe nisip - blog personal 