back to school

Voi aveți obiceiul de a vă revizui periodic obiectivele profesionale? v-a trecut prin minte să vă schimbați cariera? v-ați simțit vreodată reduși la stadiul de roboțel? că puteți mai mult, aveți mai mult de făcut/contribuit, dar poate nu sunteți la locul potrivit?

Eu cochetez demult cu ideea de a reveni în educație, că tot am experiență de 11 ani, la care se adaugă și munca în mediul privat și abia aștept să revin.

Așa că…

Vreau să devin profesorul care ajunge la timp la ore – semn elementar de respect; profesorul care nu-și jignește elevii, pentru care copiii nu sunt proști- nu a știut nimeni să-i provoace. Profesorul care înțelege de ce stabilește anume aceste obiective și nu altele, unde vrea să ajungă, care nu uită pe parcurs că educația nu se termină niciodată, și mai ales cel care nu uită că avem de învățat și de la elevi.

Care prin definiție sunt minți tinere și ușor de modelat. Iar acest proces depinde de abordarea omului de la catedră pe de o parte, la fel cum depinde și de dorința lor de implicare.

Poate un pic de încredere în copii nu strică. La urma urmelor sunt inteligenți și statistic vorbind, măsurătorile arată o creștere explozivă a nivelului IQ în foarte mullte țări (Efectul Flynn), cu excepția Braziliei, unde fenomenul e invers, fapt explicat prin calitatea studiilor care au preluat date lipsite de acuratețe. Nu am găsit informații referitoare la măsurătorile din România, dar sper să putem face o analogie cu nivelul IQ din Bulgaria, Spania, Kenya, Franța, Germania etc. Găsiți studiul aici: https://ourworldindata.org/intelligence

Iar asta e foarte grav. Există o sumă de organisme și instituții în România, care, cel puțin declarativ, se ocupă cu îmbunătățirea calității educației din România, dacă tot în sfârșit suntem cu toții de acord cu faptul că acest sistem e în colaps. Cu alte cuvinte, de științele educației. Iată cîteva exemple:

Institutul de Științe ale Educației;
Consiliul Național pentru Reforma Învățămîntului;
Agenția de Administrare a Rețelei pentru Educație și Cercetare;
Agenția Română de Asigurare a Calității în învățămîntul Preuniversitar;
Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică;
Centrul Național de Excelență…

La care se adaugă, desigur, universitățile și facultățile, inspectoratele școlare județene, Casele Corpului Didactic, sindicatele…probabil cîteva sute de astfel de organisme.

Și totuși, în ce măsură se face cercetare în România? în ce măsură se respectă rigoarea cercetării atunci cînd există? în ce măsură se cultivă?

În ce măsură sunt conștienți oamenii din mediul academic sau de la catedră că psihologia a depășit momentul Piaget? Că inteligența nu se rezumă la IQ?