un pic de spirit ludic

Pentru că vemea asta ciudățică ne-a dat planurile peste cap cu aerul ei mohorît, am fost nevoiți să amînăm ieșirea în oraș. Asta pentru că vreau să-mi sărbătoresc copilul în aer liber. Și el preferă tot joaca afară, să zburde, să țopăie și să cutreiere teritorii (relativ noi), cu prieteni noi.

Visul meu e să ne petrecem o noapte în cort, la pescuit, departe de betoanele din oraș și de griul care încruntă frunțile oamenilor. Să cutreierăm pădurea, să ne jucăm cu lanternele, să ne prefacem că ne pierdem în pădure, să ne plimbăm cu barca. N-ar fi dificil, mai ales dacă mi s-ar alătura alți doritori, părinți sau nu.

Visul lui este să aibă o aventură. Cu mulți oameni în jur, mai ales copii. De vârsta lui, mai mărișori, mai micuți, nu contează, cîtă vreme e o experiență nouă și sunt toți în siguranță.

Și petrecerile organizate în locuri fancy – care pe mine mă cam scot din sărite, prea devin toate un fel de mini-nunți, cu orar fix, meniu fix, ținută predefinită și neapărat competitive, pentru că următoarea trebuie să fie și mai și – sunt OK, dar eu una prefer un pic de spontaneitate. Poate pentru că am asociat întodeauna aventura cu necunoscutul, un pic de risc și desigur, spontaineitatea.

Poate mi-au transmis bucuria aceasta părinții mei, cu care am mers în vacanțe ani în șir cu cortul, în locul plictisitorului hotel. Vă asigur că era mult mai distractiv în camping, ne făceam tot timpul prieteni noi, erau tot felul de capcane și ne petreceam serile inventând tot felul de farse, în fine, era o doză sănătoasă de neprevăzut care ne distra mai mult decât statul între patru pereți. Și la fel credeau și verișorii mei de pildă, care ar fi dormit cu noi în cort cu mare plăcere.

Știu că sunt mulți cei care cred că în ziua de astăzi toată lumea, în special copiii, preferă să stea în fața unui ecran, și da, timpurile s-au schimbat, dar copiii sunt tot copii, tot jucăuși, tot poznași sunt. Adică preferă mai toți interacțiunea, sunt profesori excelenți, muult mai răbdători decât adulții, își împărtășesc cunoștințele cu generozitate, investesc mare încredere în partenerul de joc și își reglează disputele și nemulțumirile pe loc. Opresc jocul cu mingea, rezolvă incidentele atunci, nu mai târziu, după care continuă cu seninătate. Acceptă liderul fără mofturi, iar dacă ceva nu le convine nu se gîndesc la răzbunări, pur și simplu pleacă, își ventilează un pic emoțiile, după care revin și continuă ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic.

Cred că am plecat la drum cu toții cu această generozitate care acum mă înduioșează, dar lumea competitivă a adulților ne-a cam făcut să uităm de ușurința cu care se pot rezolva conflictele, așa că suntem tentați să păstrăm ranchiuna. La fel și cu empatia, de regulă este inerentă, în niciun caz nu e confundată în rândul copiilor cu slăbiciunea. Adulții sunt cei care îi pervetesc fără să-și dea seama, transformându-i în ființe orgolioase, care au ceva de pierdut sau de cîștigat. Este un comportament învățat. Termenul “fraier” nu este însușit de la adulți?

Așa că, dragilor, în ciuda vremii, vă doresc să lăsați loc și pentru spontaneitate, aventură și generozitate. Un pic de spirit ludic nu strică, nu-i așa?