Pentru că s-au adunat mai mulți sărbătoriți, weekendul trecut am organizat, mai spontan decît de obicei, o escapadă la munte. Un grup destul de restrîns, cu oameni vechi și noi, dar toți faini și foate generoși, fiecare cu preferințele, farmecul și personalitatea care ne face atît de unici. Dar nu asta este esența prieteniei?
Să adopți oameni, să gătești împreună, să te gîndești la ceilalți, să te deschizi, să fii atent. Să vii în intîmpinarea lor, să vrei să-i cunoști în ciuda barierelor de care cîndva am avut atît de multă nevoie. Să devii un pic copil, și mai ales, să asculți.
Sigur, avem cu toții demonii noștri, unii povești dureroase, alții un trecut mai blînd, dar toate astea ne-au modelat, grație lor suntem cine suntem.
Și dăruim. Spontan și aproape inconștient. Dăruim ochi, urechi, timp și mai ales locuri în minte și în suflet. Dăruim căldură, dăruim haz de necaz, un pic de ironie – sarea și piperul unui grup – dăruim energie și curaj. Hai că nu-i așa de oablă treaba.
Și primim. Unii mai aproape de firesc, alții mai timid, însă cu toții învățăm să primim un loc al nostru în dinamica grupului, în rețeaua asta atît de specială a prieteniei.
Pentru că nu avem nimic de demonstrat. Pentru că suntem imperfecți. Pentru că ne dăm voie să fim noi. Pentru că ceilalți sunt mult mai atenți și mai generoși decît credem. Pentru că nu suntem datori cu nimic nimănui. Pentru că venim cu poveri care pe uniii ne-au urîțit și prietenilor nu le pasă, ne plac și ne acceptă așa cum suntem. Mai mult, ne aleg pe noi, aștia care ne bicium mental pentru toate greșelile reale și imaginare. Noi, oile negre din viața noastră, pentru prieteni suntem speciali. Stau aproape, gata să ne întindă mîna la nevoie. Nu trebuie decît curajul de a prinde mîna aia întinsă spre noi. Întotdeauna necondiționat.
Bunăvoință. Încredere. Acceptare. Creștere. Apreciere.
Și, din partea mea, infinită recunoștință.
Vitralii pe nisip - blog personal 