inechități

Cred că feminismul, una dintre realitățile cu care ne confruntăm zilnic, provoacă în noi varii reacții culturale, de la simpatie, toleranță, acceptare, pînă la ridicare din sprîncene, miștocăreală sau chiar opoziție fermă. Și e OK. Suntem construiți diferit, venim din medii diferite și înglobăm inconștient diverse preconcepții/prejudecăți.

Dar rolul feminismului nu poate fi negat: de la dreptul femeilor de a profesa, a vota și a șofa, până la contribuția activă în politică, structurile armatei, sau dreptul de decide ce pot face cu propriul corp, mai precis dreptul de a avorta. Ultima dată cînd am zburat, avionul a fost pilotat de o femeie. Sunt vie, deci hai că se poate 🙂

S-au dobândit – a fost nevoie de luptă – drepturi și libertăți ale femeilor, dar pînă la urmă ni s-au îngăduit. Doar responsabilitățile sunt un pic neclare, dar asta e o altă discuție.

Buun.

Însă observ, cel puțin în România, că și bărbații au de purtat o luptă mută. Sunt discriminați – o, da! – în calitatea de părinte.

În educația formală, în clasele I-IV, rolul tatălui este redus, neglijat, limitat. Să fim serioși, de cîte ori apare cuvîntul “tata”? Totul se învîrte în jurul stereotipiilor legate de mamă, Ziua mamei șamd, texte, compuneri, felicitări, doar tata e …și el pe acolo.

În educația informală, în real life, e și mai complicat, dar acolo cel puțin depinde de fiecare familie în parte. Dar pariez că în fiecare familie există cutume gen “Femeia …mama…….”, și mai puțin “Bărbatul… tata….” deci copiii trebuie să deducă singuri ce și cum, că lucrurile sunt mai puțin clare.

Dar cel mai trist exemplu e legat de mersul la doctor. Chiar dacă se prezintă ambii părinți, medicul va invita doar mama în cabinet și i se va adresa doar ei. Nu-l va privi pe tată în ochi, el va trebui să aștepte cuminte pe un scaun, sau chiar în picioare, undeva în sala de așteptare, dacă nu cumva afară. Atunci mama este singurul părinte, tata avînd calitatea de însoțitor.

Nu știu cum au evoluat lucrurile în ultimii ani, dar oare cîte minute este lăsat tatăl să-și țină bebelușul în brațe? cît timp i se permite să interacționeze cu el? pentru că devenim părinți exact în clipa în care ne ținem bebelușul în brațe.

Așa că, dragii mei, încă mai sunt lupte de purtat și inechități de semnalat.