despre voluntariat

La cîteva zile de la închiderea școlilor a apărut un filmuleț devenit viral în care o mămică din Israel ruga – dar ferm – profesorii să o lase mai moale cu temele, mai ales cu fracțiile, care la o adică nici măcar nu sunt reale.

Și avea dreptate. Fracțiile nu sunt reale, așa cum alte concepte care au ajuns să ne subjuge viața ca banii, sau persoana juridică, sunt abstracții fără de care lumea, așa cum am construit-o, nu poate funcționa. Am putea ieși din paradigma asta, și toate societățile utopice au încercat, dar viața este prea scurtă, iar noi suntem prea comozi, pentru a persevera în acest efort de creare a unor mijloace de schimb care să funcționeze mai bine.

Dar eu cred că între lumea mercantilă din ultimele secole și utopii există o cale de mijloc. Naivitate, nu? Din fericire nu sunt singura, există o întreagă comunitate a profesioniștilor valoroși orientată spre sharing, spre împărtășirea cunoștințelor și închegarea grupurilor motivate de valori comune, cu rezultate mai ușor de amplificat cred eu, tocmai datorită motivelor intrinseci.

Exemplu: Ideea de a te implica în activități de voluntariat la începutul anilor 2000 era privită cel puțin cu mare reținere, dacă nu cu suspiciune sau dispreț, mai ales după îmbogățirea aproape peste noapte a celor care ar fi trebuit să se asigure că ajutoarele primite din străinătate ajung unde trebuie.

Părea un pic bizar să te desprinzi un pic de problemele tale sau de confortul de acasă ca să te duci cu alți nebuni ca tine să ajuți niște oameni /animale care probabil că s-ar fi descurcat cumva, iar dacă nu, oare nu cumva lenea i-a adus aici?

Părea oarecum excentric să-ți lași familia acasă, să călătorești pe banii tăi și să muncești fără salariu o perioadă, iar singura răsplată să fie mulțumesc sau zîmbetele sincerele ale copiilor. Să te încarce de energie, să creeze dependență și să-ți dorești să te implici de acum înzecit.

Sigur, nu toate ONG-urile sunt cum ar trebui să fie, nu peste tot există transparență și multe au disfuncții grave, chiar interese meschine. Ca în orice business. Natura umană.

Dar ideea de ONG și voluntariat se pliază, dacă vreți, pe responsabilitate socială. Pot contribui – cu resursele mele- la dezvoltarea comunității. Îndrăznesc să visez, să mă alătur altor persoane cu structură mentală sau morală înrudită și să creem sau să șlefuim o viziune comună. Un schimb mai puțin mercantil, dar eficient organizat, de abilități și competențe, cu rezultat cît se poate de concret. Și adesea mai valoros decît cel motivat de ideea de profit.

Un club al oamenilor cu pasiuni sau interese similare, care doar împreună pot genera ceva mai bun.

Parcă nu mai apare atît de naiv, nu? parcă apreciem cu toții White papers, resursele open de pe Internet, cursurile gratuite, parcă începe să fie plăcut pentru tot mai mulți dintre noi să adoptăm animale, să donăm chestii, parcă începem să felicităm diverse inițiative ca Let’s Do It, Romania!, Țara lui Andrei, diverse proiecte și activități care încheagă oamenii.

Și mă bucur. Pentru că începem să ne amintim starea aia de bine pe care o ai atunci când pui alte persoane sau idei mai presus de tine. Cînd ieși din zona de confort și întinzi mîna către altul. Pentru că poți.

Dorința de a ajuta, de a face bine, entuziasmul și empatia, și ele fac parte din natura umană. Este asta naivitate?

Mă uitam zilele trecute la copii, cînd cei mai mărișori sau mai pricepuți mergeau la cei care abia învățau să meargă pe role, îi țineau de mînă, creîndu-le o stare de confort, dedicîndu-și timp și energie, doar ca să ajute, fără să le impună nimeni. O făceau spontan și natural tocmai pentru că este în natura umană să faci bine, doar că se întîmplă ceva și unii oameni mari încep să uite.