sweet freedom

Azi-dimineață mă întorceam de la cumpărături și din greșeală am urcat până la etajul trei. Mergeam pe coridorul îngust și prost luminat când hop! două biciclete parcate frumos în fața unei uși din dreapta, una albastră, cealaltă roșie. Mi se potrivea aia roșie și brusc m-am proiectat în alt timp, pe alte meleaguri.

Era o dimineață plăcută de mai, într-o duminică, poate pe la opt, opt și ceva, când l-am întrebat pe Bogdan ce-ar fi să ne luăm niște biciclete. Ne-am băut cafeaua în tihnă și ne-am dus drept în bazar (pentru că sărăcie :)), nerăbdători să monteze băieții de acolo țevile și niște roți din care au încropit până la urmă două chestii care aduceau a biciclete. Le-am încălecat imediat și am purces la deal, chiar dacă pe drum cădeau diverse piese și șuruburi. Dar eram fericiți.

Mi-a luat un pic de timp să mă obișnuiesc cu schimbarea vitezelor și a a foilor, aderența la diverse tipuri de teren, presiunea roților, plus niște achiziții mai de doamne-ajută: pompă de calitate, căști, alte accesoriii, plus o trusă de scule. Ce mai, nu ieșeam din casă fără rucsacul bine echipat. Ar fi fost mult prea riscant, cum s-a dovedit mult mai tîrziu, când i-am dat bicicleta unui prieten și s-a rupt literalmente sub el, într-o intersecție din Iași.

Dar a meritat.

Așa mi-am cunoscut orașul și împrejurimile sale de un pitoresc de neuitat, pedalînd alert sau mai lejer pe străduțe nebănuite, pline de puradei în pielea goală, uneori hăituiți de găști de câini, cu pauze mai mici sau mai mari, cu ambiții sau fără.

Irizațiile luminii printre ramurile groase ale copacilor bătrîni, aerul aproape rarefiat din pădure, mirosul de pământ jilav, bine hrănit de mușchi, senzația aia de abandon pe timp de ploaie, cînd îți dai seama că n-ai unde se te adăpostești, așa că pedalezi înainte și savurezi plimbarea, foșnetul unic al frunzelor căzute, bucuria reținută. Sau nu, euforia, cînd ridici capul și nu vezi gropile de sub roți, adrenalina aia cînd cobori prea repede și îți scapă pedalele, toate astea le-am trăit pe bicicletă.

Bucuria de a ieși cu prietenii de bicicletă, de a schimba traseul, de a ne îndepărta pentru a ne întâlni din nou, de a ne aștepta, de a avea grijă unii de alții, de a ne fixa obiective.

Satisfacția simțită prin ab-so-lut toți porii, oboseala aia plăcută, reconfortantă totuși, cînd vii acasă cu fundul tăbăcit – cel puțin în primele zile – și nu vrei altceva decît un duș și mîncareeee, multă mîncare.

Mi-a dăruit momente de voioșie. Spirit liber. Iluzia unui creier mai creativ. Prietenii. Vînătăi. Crampe. Bătaie de cap. Plăcere. Spirit de competiție. Timp furat. Senzație de zbor. Tinerețe.

And this, my friends, I call sweet freedom.

Și mi-e al naibii de dor de mormanul ală de fiare vechi, care refuza să coopereze și se mai dezintegra uneori.