datorii vechi

Am niște datorii foarte vechi, cu scadență depășită de atât de mult timp, încât aproape că nu-mi mai amintesc. Dar s-au acumulat, stau acolo de-a-valma și e timpul să le triez și să încep să le achit. Mă voi simți mai bine, cu siguranță.

Partea frumoasă și tristă în același timp, e că datoriile astea sunt către mine le-am făcut conștient, dintr-un simț al datoriei – ironic, nu? 🙂 prost înțeles, fără presiuni exterioare, fără contribuția celorlați, le-am creat singură din inerție, austeritate sau poate chiar teamă.

Am uitat.

Am uitat de mine.

Am uitat să mă simt bine.

Sigur, asa nu înseamnă că nu am momente, ore, zile sau ani când nu mă simt bine. Dar se întâmplă printre picături, niște rămășițe ale zilei, un cadou pe care știu să-l savurez.

Dar să-mi creez conștient aceste momente?

Așa că mi-am cumpărat – în scop profesional! -o pereche de căști, pe care le folosesc intens în timpul celor 8 ore de muncă și am reînceput să ascult muzică. Am un playlist la care apelez din loialitate, pentru că acum câțiva ani am petrecut suficient timp alcătuindu-l, dar uneori las să curgă piese noi. Bucurie pură. Observ corpul relaxându-se, un zâmbet larg, un boost de creativitate, mișcări de dans pe scaun sau prin casă și îmi vine să mă iau la palme că mi-am impus o disciplină inutilă, care nu m-a ajutat cu nimic. Crezând că nu mă pot concentra, domnule!

Și așa este. Mă concentrez mai puțin, ei și?

Cine m-a împiedicat să mă relaxez? să fac sport? să ascult muzică? să citesc o carte dacă am chef? să ies la plimbare sau să pictez pietre dacă îmi vine subit această idee?

Eu!

Eu m-am sabotat. Mi-am exprimat dorințe inofensive și tot eu am renunțat la ele, s-au spulberat ca fumul. A rămas amintirea lor, un pic de resemnare și am mers mai departe. cu un soi de așteptare nedreaptă de a-mi fi îndeplinite de ceilalți. Pe scurt, am avut pretenția de a câștiga la loto fără să particip.

Ca să fiu corectă până la capăt, am descoperit cu ce am greșit, rămâne să aflu și de ce. Dacă am pus verbele astea la trecut, sper să înceteze. Pentru că nu e nimic rău în a-ți planifica relaxare, a-ți crea bucurie. E o rutină plăcută și care îi contaminează și pe ceilalți.